Cum sa iti schimbi providerul de hosting

Iata 4 pasi rapizi pentru a-ti schimba providerul de hosting fara downtime si fara a pierde date:

1. Gasiti o noua firma de hosting

Acesta este primul pas, gasiti o companie de hosting care va ofera serviciile de care aveti nevoie si la calitatea de care aveti nevoie. Documentati-va bine inainte de a alege, cautati pe forumuri si pe siteurile de specialitate. Cititi termenii si conditiile de gazduire, intrebati daca sunteti asistat la transferul siteului.

2. Faceti Backup

Dupa ce ati ales o noua firma si ati platit un nou pachet de hosting, asigurati-va ca stiti ce presupune transferul siteului. Faceti backup fisierelor siteului, bazelor de date, adreselor de email. cPanel de exemplu ofera astfel de posibilitati de backup iar fisierele de backup pot fi restaurate in noul cont de hosting.

3. Transferul datelor intre servere

Dupa ce ati facut backupul datelor, puteti sa le transferati pe noul server in noul cont de hosting. Exista 2 posibilitati in acest caz: transfer manual si transferul prin backup. In cazul transferului manual trebuie sa copiati fisierele folosind un client FTP, bazele de date folosind o interfata de administrare de tip phpMyAdmin si adresele de mail trebuie create de la zero. In cazul in care pe ambele servere exista interfata de administrare cPanel (sau alte tipuri), puteti ruga firma de hosting sa va puna backupul total in cont, astfel se vor transfera toate datele intr-un singur pas, incluzand fisierele, bazele de date, mailurile si adresele si chiar si anumite setari ale contului de hosting.

4. Modificare DNS-uri

Dupa ce ati transferat toate datele, acum ar trebui sa aveti 2 conturi de hosting identice pe ambele servere. Este momentul sa modificati DNS-urile domeniului astfel incat ele sa directeze catre noul server si implicit catre noul cont de hosting. Astfel veti asocia numele domeniului cu noul cont de hosting si siteul se va incarca (dupa propagarea modificarii DNS-urilor domeniului) de pe noul server si din noul cont de hosting.

2 Comments Cum sa iti schimbi providerul de hosting

  1. George

    Si atunci cum ramane cu adresele de email? cum vor fi redirectionate catre noul sever?

    1. Admin

      daca transferul este facut intre 2 servere ce ruleaza cPanel atunci se transfera automat totul: fisiere, baze de date, adrese de email, chiar si setari personale si statistici. daca nu se face transferul intre 2 conturi cPAnel atunci e mai complicat.

Comments are closed.