Trecerea iminenta de la Double Data Rate 3 (DDR3) RAM la succesorul sau, DDR4, va insemna o crestere semnificativa atat a performantei de memorie, cat si a datacenterelor si a produselor destinate consumatorilor.
Memoria standard DDR4 va avea performante de 2 ori mai mari fata de cele a predecesorului sau si va avea un consum de energie mai mic cu 20% pana la 40%. Aceasta reducere semnificativa a consumului de energie inseamna ca memoriile DDR4 vor putea fi utilizate cu succes si pe dispozitive mobile, cum ar fi ultrabookuri si tablete.
Cu toate acestea, impactul pe care memoria DDR4 il va avea in industria de web hosting, si anume, pe piata de servere dedicate, ar putea fi si mai mare. De exemplu, Intel planuieste sa inceapa sa utilizeze memoriile DDR4 incepand cu 2014, dar numai pe platforme de servere, deoarece acestea trebuie sa-si reduca consumul de energie.
Atat Samsung, cat si Micron au anuntat ca se pregatesc deja sa livreze module de memorie bazate pe standardul DDR4. Modulele de memorie Samsung sunt asteptate sa soseasca in cursul acestui an, iar compania pretinde ca acestea vor reduce consumul de energie cu pana la 40%. Ambele companii utilizeaza in premiera tehnologia pe 30 de nanometri pentru a-si construi produsele. Astfel, prin utilizarea unei arhitecturi noi, Samsung a declarat ca modulele DDR4 vor putea efectua operatiuni la viteze de pana la 3.2Gbps, in comparatie cu vitezele DDR3 de 1.6Gbps si DDR2 de 800Mbps.
In concluzie, daca veti utiliza un modul de memorie DDR4 la aceeasi frecventa ca un DDR3, veti obtine cu 30% pana la 40% mai multa energie. Totusi, daca veti utiliza un modul DDR4 la frecventa maxima, ceea ce reprezinta o dublare a performantei, DDR4 va consuma la fel de multa energie ca si predecesorul sau.