Un dezvoltator important din cadrul companiei Google a propus ca Internet Engineering Task Force (IETF) sa aprobe un nou HTTP Status Code care sa avertizeze cititorii ca pagina pe care o cauta a fost cenzurata de catre autoritatile de lege.
Tim Bray, co-inventator al XML si developer in cadrul filialei Google Android, propune ca paginile web cenzurate de catre o alta persoana decat proprietarul site-ului sau reteaua locala a utilizatorului sa afiseze codul de eroare “451 Unavailable for Legal Reasons”. (451 Indisponibil din motive legale)
Numarul de cod face referinta la cartea “Farenheit 451” scrisa de Ray Bradbury, care descrie un viitor distopic, in care arderea cartilor si cenzura materialului inacceptabil reprezinta deja o rutina. Google a evidentiat cativa termeni de cautare care pot returna rezultate cenzurate in unele tari.
Aceasta sugestie a starnit deja controverse pe mai multe forumuri de discutii, unde utilizatorii se plang ca acest cod ar putea fi aplicat la intamplare, in functie de definitiile subiective ale cenzurii, si ca nu se va face diferenta dintre motivele legale de a interzice un anumit tip de continut (de exemplu, incalcarea drepturilor de autor) si cenzura “rau intentionata”, cu scopul de a reduce la tacere adversari politici sau comerciali.
De asemenea, propunerea lui Bray, pe care IETF poate alege sa o accepte pentru discutii sau nu, solicita proprietarilor de site-uri sa includa in codul de eroare si cateva detalii despre indisponibilitatea unei pagini web, inclusiv numele autoritatii de lege care a ordonat ca site-ul sa fie inchis si ce fel de continut este interzis.
Autoritatile americane care inchid website-uri si acuza proprietarii acestora de piraterie, de obicei insereaza o notificare cu logo-ul proeminent al Departamentul de Securitate Nationala si informeaza vizitatorii ca site-ul a fost inchis, ca parte a unei investigatii.
Alte coduri de eroare indica o pagina web indisponibila din diferite motive, dar nu specifica autoritatea de lege sau restrictiile legale. De exemplu, HTTP Error Code 403 indica faptul ca un server dedicat a inteles cererea HTTP si a refuzat sa o rezolve, deoarece este nevoie de o parola sau o certificare a identitatii utilizatorului.