Cum creati o retea de bloguri WordPress

wordpress-multisite-networkDaca aveti un blog pe WordPress hosting, cu siguranta stiti deja ca instalarea si lansarea WordPress se face destul de simplu. Cu toate acestea, daca intentionati sa lansati o retea de bloguri, poate fi obositor sa instalati de mai multe ori WordPress pe mai multe site-uri diferite. Mai mult, odata ce ati dat drumul la site-uri, va trebui sa le administrati si sa le intretineti pe fiecare in parte. Caracteristica WordPress multisite poate fi exact ceea ce aveti nevoie.

Cu multisite, puteti instala o instanta WordPress care poate genera un numar infinit de sub-site-uri care sunt conectate la cel principal. Asa cum WordPress.com permite utilizatorilor sa-si creeze propriile site-uri, la fel puteti si dvs. sa va configurati propriul serviciu de creare bloguri. Alternativ, daca doriti sa aveti control deplin asupra creerii de noi bloguri, puteti restrictiona crearea acestora.

Fiecare site din reteaua dvs. de bloguri va fi un site virtual care va folosi fie un subdomeniu, fie un subdirector, in functie de setarile pe care le specificati. Spre deosebire de crearea unui blog independent, un site virtual nu va folosi propriile directoare de pe server. In plus, site-urile virtuale nu-si pot instala propriile teme si plugin-uri, dar isi pot activa orice teme si plugin-uri pe care le instalati dvs. ca administrator.

De asemenea, trebuie sa stiti si faptul ca aceste site-uri virtuale nu au baze de date separate. In esenta, acestea sunt site-uri in cadrul unui site primar. Singurele caracteristici distincte pe care le vor avea sunt propriile fisiere media si propriile tabele distincte din baza de date.

Daca doriti sa oferiti un serviciu de creare bloguri pentru membrii organizatiei dvs., atunci functia WordPress multisite poate fi solutia ideala. Pentru instructiuni complete de instalare si configurare consultati documentatia WordPress online.