Cota de piata a lui Windows 10 continua sa creasca

windows10growthchart_january-100642517-origSe pare ca cel mai recent sistem de operare de la Microsoft, Windows 10, incepe tot mai mult sa castige teren, luna ianuarie fiind a doua dupa august 2015 in care a inregistrat o crestere majora a cotei de piata, conform datelor furnizate de Net Applications saptamana aceasta.

In prima luna a lui 2016, Windows 10 era instalat pe 196 de milioane de dispozitive, ceea ce este aproape de estimarea facuta de Microsoft la inceputul lunii ianuarie, de 200 de milioane de dispozitive. Astfel, Microsoft aproape ca a atins o cincime din obiectivul pe care si l-a propus sa-l atinga pana la mijlocul anului 2018: sa instaleze Windows 10 pe un miliard de dispozitive.

Fata de decembrie 2015, cota piata a lui Windows 10 a crescut cu 2.2% in ianuarie 2016, a doua crestere masiva dupa cea din august 2015, cand a crescut cu 5.3% fata de iulie 2015. De altfel, luna august a fost si prima luna intreaga de cand Windows 10 a devenit disponibil, sistemul de operare fiind lansat pe 29 iulie 2015.

Windows 10 a reprezentat 11,9% din totalul sistemelor de operare pentru computere personale si 13,1% din totalul sistemelor de operare pentru dispozitive Windows.  Asta inseamna ca Windows 10 inca nu a depasit cota lui Windows 8/8.1, care ramane in continuare al doilea cel mai popular sistem de operare Microsoft, dupa Windows 7. In luna ianuarie, Windows 8/8.1 era instalat pe 14.5% din totalul dispozitivelor Windows.

Sursa

Sursa foto