Mozilla a lansat saptamana aceasta Firefox 44, in care principala noutate o constituie posibilitatea de a opta pentru notificari push din partea anumitor site-uri alese de utilizator, chiar si atunci cand aceste site-uri nu au fost deschise in browser.
Aceasta functionalitate a fost adaugata si in browserul Chrome inca din luna aprilie a anului trecut si are rolul de a tine utilizatorii la curent cu ultimele noutati de pe site-urile favorite.
De asemenea, in Firefox 44 a fost adaugat si suport pentru algoritmul de compresie “Brotli” creat de Google, care este cu 25% mai eficient in comprimarea fisierelor afisate in browsere, ceea ce se traduce in viteze mai mari de incarcare a paginilor web.
Firefox 44 poate fi descarcat pentru Windows (32-bit/64-bit) , OS X sau Linux (32-bit/64-bit) de aici, iar mai multe informatii despre notificarile push gasiti aici.