Mozilla Firefox a implinit 10 ani de existenta

happy-birthday-firefoxIeri a fost cea de-a zecea aniversare de cand Firefox 1.0 a vazut lumina zilei, iar pentru a sarbatori Mozilla a introdus cateva caracteristici noi si a creat o versiune a browserului dedicata exclusiv dezvoltatorilor web.

Daca stam putin sa ne gandim cat de diferita era piata browserelor web in urma cu un deceniu, aflam ca Apple Safari era inca in faza incipienta si Internet Explorer era browser-ul dominant de pe piata.

Apoi a venit Firefox, renascand din cenusa browser-ului Netscape (care la randul sau a implinit 20 de ani luna trecuta). La vremea respectiva, Firefox a aparut ca o revelatie, dispunea de extensii, era rapid si avea un aer modern.

Ca replica la Internet Explorer 6, Firefox 1.0 era cu adevarat revolutionar. In sfarsit parea ca Internetul e capabil sa mearga mai departe cu noi tehnici si tehnologii.

Iata ca acum, zece ani mai tarziu, Internet Explorer nu mai este cel mai mare concurent al lui Firefox – aceasta pozitie apartinand acum lui Google Chrome – si o mare parte din traficul web s-a mutat pe dispozitivele mobile. Cu toate acestea, Firefox continua sa lupte, si o face chiar foarte bine.