Roman condamnat la 5 ani de inchisoare pentru frauda electronica

shutterstock_114850798-600x400Un barbat roman a fost condamnat ieri, 11 decembrie, la peste 5 ani de inchisoare pentru ca a fost complice intr-o organizatie de frauda internationala care implica mai multe magazine online.

Razvan Caprarescu, 39 de ani, din Bucuresti, a fost pus sub acuzare in martie 2014 de catre un tribunal din Tennessee, pentru complicitate intr-un sistem de frauda bancara. In iunie, cazul sau a fost transferat catre un tribunal din Florida, unde a fost inculpat si pentru utilizarea unui pasaport belgian fals. El a pledat vinovat la ambele acuzatii in luna august 2014.

Caprarescu a recunoscut ca reteaua de frauda din care facea parte lista in mod fraudulos vehicule de vanzare pe site-uri online, cum ar fi eBay. Cand victimele isi exprimau interesul pentru achizitionarea unui vehicul, primeau raspuns prin e-mail in care li se cerea sa vireze plati catre conturi bancare deschise de Caprarescu si un alt complice, folosind identitati false si documente contrafacute.

Potrivit autoritatilor, 18 victime au virat aproximativ 367.036 de dolari in conturile deschise de Caprarescu intre octombrie 2011 si iunie 2012. Alte 17 victime au virat aproximativ 321.389 de dolari in conturile deschise de complicii acestuia.

In plus fata de pedeapsa cu inchisoare – care se ridica la 63 luni – Caprarescu a fost obligat sa plateasca si o amenda de 658.441 de dolari.

Sursa