5 metode de securizare a unui VPS

Unul dintre avantajele virtualizarii este faptul ca un server virtual privat (VPS) nu ar putea face pagube serverului sau fizic, chiar daca securitatea sa ar fi compromisa. Oricum, chiar daca detineti un VPS, cu siguranta nu va doriti ca acesta sa fie compromis. Asta inseamna ca va trebui sa-l securizati corespunzator.

Va oferim 5 sfaturi de securizare a unui VPS:

1) Dezactivati logarea de la distanta a utilizatorului root – Chiar daca furnizorul dvs. de hosting va va da la inceput un cont de root, nu este nevoie sa va logati ca root de fiecare data cand accesati serverul. In schimb, ar trebui sa creati un cont de utilizator neprivilegiat, care poate deveni ulterior root, atunci cand este necesar. Dezactivati logarea de la distanta a utilizatorului root, din setarile SSH, pentru un plus de securitate.

2) Folositi parole puternice – Adeseori, parolele sunt veriga cea mai slaba din securitatea serverului. Ar trebui sa solicitati tuturor utilizatorilor sa foloseasca parole puternice si sa le schimbe in mod regulat.

3) Utilizati o metoda sigura de transfer de fisiere – Daca aveti date sensibile, ar trebui sa utilizati o metoda criptata de transfer de date, cum ar fi SFTP.

4) Faceti update-uri – Dvs. sunteti responsabil de buna functionare a VPS-ului, iar daca furnizorul de hosting va anunta ca nu face update-uri, atunci acest lucru cade in responsabilitatea dvs. Majoritatea acestor update-uri vor rezolva diverse probleme de securitate, unele dintre ele critice, astfel ca mentinerea la zi a unui VPS este o necesitate.

5) Faceti backup – Daca stiti ca veti mai avea nevoie de ceva pe viitor, cel mai bine ar fi sa-i faceti un backup. Astfel va veti asigura ca, in cazul in care se intampla ceva neprevazut cu VPS-ul dvs., va veti putea recupera cu usurinta datele.

Desi un VPS nu este acelasi lucru cu un server dedicat, partea administrativa este foarte asemanatoare. Trebuie sa-i acordati atentie deplina si sa-l securizati corespunzator, pentru a va putea bucura apoi de toate beneficiile pe care acesta le ofera.