Conform sondajului Netcraft pe decembrie 2012, a fost descoperit un nou rootkit care infecteaza servere web ce ruleaza pe OS-ul GNU/Linux pe 64 de biti. Aceste atacuri rootkit vin prin intermediul download-urilor drive-by, si injecteaza un iFRAME in pachete TCP de iesire ale masinii infectate, infectand astfel tot traficul de pe un server dedicat. Chiar daca Netcraft spune ca acest rootkit a fost descoperit pentru prima data pe un server care ruleaza nginx, acesta nu vizeaza doar nginx.
Cu toate acestea, nginx a castigat 2.000.000 de hostname-uri in luna decembrie, cota sa de piata ajungand astfel la 12.44%.
Microsoft IIS a castigat cele mai multe hostname-uri in aceasta luna, si anume 8.200.000. Conform Netcraft, aceasta crestere s-a datorat in special migrarii unei retele de publicitate de 4.7 milioane de hostname-uri Apache catre IIS 7.5.
Migrarea a cauzat lui Apache o pierdere echivalenta de hostname-uri, cota sa de piata scazand astfel cu 1.53%. Si in noiembrie Apache a pierdut 0.77%, dar ramane in continuare cu 55,7% din cota de piata a serverelor web.
Microsoft IIS are o cota de piata de 13.22%, iar Netcraft spune ca IIS/6.0 este cea mai populara versiune a serverului web de la Microsoft.
In sondajul pe decembrie 2012, Netcraft a primit raspunsuri de la 633.706.564 de site-uri, in crestere cu peste 8 milioane fata de luna noiembrie.