Dezavantajele folosirii codului CAPTCHA in hosting

Intr-un post anterior am aratat cat de folositor este codul CAPTCHA atunci cand este folosit cum trebuie. In articolul de azi vom arata si reversul medaliei pentru ca sunt si aspecte negative ce ar trebui luate in considerare.

Atat dezvoltatorii web cat si firmele de hosting web au incercat sa combata spamul de-a lungul anilor folosind diverse metode. Una dintre aceste metode care este folosita pe scara larga este codul CAPTCHA. Acesta este o imagine generata aleator iar utilizatorul care vrea sa foloseasca un formular de contact de exemplu trebuie sa introduca codul din imagine pentru a putea trimite un email. Astfel ne putem asigura ca cel care completeaza formularul este o persoana reala si nu un program care face acest lucru automat.

Coduri CAPTCHA pot fi intalnite in guestbook-uri, formulare de contact, pagini de inregistrare, etc. Un astfel de exemplu este chiar pagina de contact megahost.ro, unde trebuie sa completati un cod pentru a putea trimite mesajul catre noi sau pe pagina de inregistrare domeniu unde trebuie sa completati un cod pentru a putea efectua cautarea numelui de domeniu.

CAPTCHA este un acronim de la Completely Automated Public Turing Computers and Humans Apart. In acest context cuvantul Turing este de la numele celui care a inventat in anii ’50 un test care facea diferenta intre un om si un computer, Alan Turing.

Dar sa trecem si la dezavantajele folosirii CAPTCHA:

1. Codurile CAPTCHA pot fi descifrate
Cu toate ca este foarte greu, aceste coduri pot fi sarite. Exista chiar servicii prestate de catre operatori umani, de exemplu sunt firme in India care prin intermediul unor operatori se conecteaza chiar in interfata care solicita codul CAPTCHA si il introduc manual.

Alta metoda de descifrare este extrem de rara si consta in folosirea de programe sofisticate pentru descifrarea automata. De obicei astfel de programe nu sunt publice ci sunt oferite ca solutii private celor care le solicita.

2. CAPTCHA poate alunga vizitatorii reali
Din pacate anumiti utilizatori nu au rabdarea necesara pentru a completa acest cod, altii au probleme de vedere cum ar fi daltonismul sau acromatismul si nu pot deosebi codul. Acesti utilizatori sunt cei care sunt alungati si ii pierdeti de clienti. Pentru categoria din urma exista insa solutii audio care rostesc codul in loc sa il afiseze intr-o imagine.

3. Generarea CAPTCHA poate fi consumatoare de resurse
Cantitate de memorie RAM sau de putere de procesare CPU a unui server necesara pentru a genera imagini CAPTCHA este destul de mare. Daca astfel de coduri sunt folosite pe multe siteuri sau pe foarte multe pagini web este posibil sa fie afectata performanta serverului. Cu toate ca aceasta problema poate fi rezolvata folosind un server dedicat sau un plan de hosting VPS, ea ramane nerezolvata uneori pentru webmasterii cu experienta redusa sau cei cu resurse limitate de planurile de hosting shared sau budget.

CONCLUZIE
Pe cat de folositoare poate fi folosirea de cod CAPTCHA impotriva SPAM-ului, iata ca are si aspecte negative care nu trebuie neglijate. Cel mai bun lucru este sa gasiti un echilibru intre protectie si exagerare si sa nu folositi in exces cod CAPTCHA in paginile siteului sau siteurilor Dvs.