In cazul in care nu ati auzit de el pana acum, Hashcat este cel mai utilizat instrument de password recovery, iar de curand acesta a devenit open source.
Jens Steube, dezvoltatorul principal al Hashcat, a confirmat intr-un post de pe forumul oficial ca intr-adevar codurile sursa pentru versiunea CPU-based a Hashcat, dar si pentru versiunea GPU-based, oclHashcat, au fost publicate sub licenta MIT.
Faptul ca cele doua instrumente au devenit open source va permite integrarea acestora in distributii Linux populare.
Principalul motiv pentru care Hashcat si oclHashcat au devenit open source este sa permita hackerilor white hat si cercetatorilor sa imbuntateasca codul acestora prin modificarea si adaugarea de noi algoritmi, fara a expune informatiile sensibile.
Codurile sursa pentru Hashcat si oclHashcat sunt disponibile pe GitHub. Cei care doresc sa contribuie la imbunatatirea acestora trebuie sa se asigure ca respecta anumite cerinte.
Steube a mai specificat ca nu va renunta la proiect si ca va continua sa contribuie la fel de mult ca si pana acum.