Site-urile moderne au cea mai mare parte a informatiilor stocata in baze de date, si mai putin in directoarele de pe serverul de hosting. Prin urmare, daca faceti un simplu backup la fisierele site-ului dvs., asta nu inseamna ca faceti backup la toate datele. Asadar, va trebui sa faceti backup si la baza de date. Daca folositi o baza de date MySQL, aveti posibilitatea sa utilizati interfata grafica din phpMyAdmin pentru a face backup.
Pentru a salva baza de date MySQL cu phpMyAdmin, urmati acesti pasi:
1. Logati-va in phpMyAdmin, din panoul de control cPanel.
2. Dati click pe numele bazei de date de pe coloana din stanga paginii
3. Dati click pe tab-ul “Export” din partea dreapta sus
4. Selectati “quick” pentru a afisa optiuni minime sau “custom” pentru a afisa toate optiunile (Daca alegeti custom, selectati tabelele pe care doriti sa le salvati si bifati si alte optiuni. In caz contrar, treceti la pasul 5)
5. Alegeti formatul in care sa fie salvata baza de date. By default, acesta este .SQL si este suficient pentru cele mai multe backup-uri
6. Dati click pe “Go” si salvati fisierul .SQL intr-un folder de pe calculatorul local.
Beneficiul acestei metode de backup este ca veti avea acces imediat baza de date SQL, chiar pe computerul dvs. Dezavantajul este tocmai faptul ca backup-ul se afla pe computerul dvs.
In mod ideal, ar trebui sa va salvati datele critice intr-un loc mai sigur, cum ar fi pe un dispozitiv extern, sau sa optati pentru un serviciu contracost care va permite stocarea backup-urilor intr-un loc sigur, direct de pe serverul dvs. de hosting.