Primul Microsoft Patch Tuesday pe anul acesta vine sa taie in carne vie. Mai exact, acesta marcheaza sfarsitul pentru Windows 8, dar si pentru Internet Explorer 8, 9 si 10.
Daca despre sfarsitul suportului pentru Windows 8 am vorbit intr-un articol anterior, acum vom vorbi despre intentia Microsoft de a intrerupe suportul pentru Internet Explorer 8, 9, si 10. Aceasta problema va afecta doar utilizatorii de Windows 7 care nu au trecut la Internet Explorer 11, dar si utilizatorii de Windows 8 care trebuie de acum sa faca upgrade la Windows 8.1 sau Windows 10, pentru a putea beneficia in continuare de ultimele update-uri de securitate, dar si de cea mai recenta versiune de Internet Explorer.
Cei care folosesc deja Windows 8.1 si Windows 10 nu sunt afectati, deoarece Internet Explorer 11 era deja implementat in sistemele lor.
Singura excepție este Windows Vista, care va continua sa primeasca update-uri pentru Internet Explorer 9, deoarece aceasta a fost ultima versiune a browser-ului conceput special pentru acest sistem de operare. Totusi, nu va beneficia mult timp de update-uri deoarece Microsoft va opri suportul si pentru Windows Vista in aprilie 2017, in ceea ce inseamna ca sistemul de operare va fi trecut pe linie moarta, alaturi de Windows XP si Windows 8.
Sursa foto