Iranul deblocheaza accesul la Twitter si Facebook

Pentru prima data de la “Miscarea Verde” care a urmat dupa alegerile din 2009, cetatenii iranieni pot accesa din nou retelele de socializare Twitter si Facebook.

Incepand de luni, cele doua site-uri de socializare, blocate timp de patru ani, sunt din nou disponibile in unele parti ale tarii, conform mai multor rapoarte locale. Acestea sunt disponibile prin intermediul mai multor furnizori de servicii de Internet. Deoarece nu a fost facut inca un anunt oficial, unii specialisti au inceput sa speculeze ca ar putea fi de fapt vorba de o problema tehnica care sa permita accesul la cele doua retele de socializare.

Cu toate acestea, permiterea accesului ar avea sens, deoarece oficialii iranieni au inceput sa foloseasca retelele de socializare de ceva timp. Conducatorul suprem al Iranului, Ayatollah Seyed Ali Khamenei, exista pe Facebook inca din decembrie 2012 si pe Instagram din august 2012, iar presedintele nou ales Hassan Rouhani a descris cenzura pe Internet ca fiind “inutila”.

In ciuda interzicerii accesului, multi iranieni cu aptitudini tehnice au accesat in ultimii ani site-urile de socializare prin intermediul retelelor VPN criptate. Un sef al politiei iraniene a declarat in ianuarie ca tara se afla in curs de dezvoltare a unui “software inteligent folosit pentru a controla site-urile retelor sociale si pentru a elimina posturile si tweet-urile folosite pentru a organiza mitinguri anti-guvernamentale sau pentru a raspandi disidenta”.

Cu alte cuvinte, Iranul ar fi decis ca este mult mai usor sa controleze disidentii permitandu-le accesul la retelele de socializare, si astfel va putea afla mai bine care este starea de spirit a natiunii.

Guvernul iranian sponsorizeaza serviciile interne de hosting, inclusiv prin reducerea costurilor de administrare din datacenterele nationale, precum si oferirea de stimulente pentru a incuraja administratorii de site-uri sa aleaga o locatie de hosting interna.