Daca sunteti utilizator de browser Firefox, probabil ati observat ca acesta, a crescut de la versiunea 4 la versiunea 6 in mai putin de o jumatate de an. Acest lucru se datoreaza conceptului “rapid release process (proces de lansare rapida)” pe care Mozilla, dezvoltatorul broswerului Firefox l-a pus recent in aplicare. Acest concept are ca scop lansarea unei versiuni noi de firefox la fiecare 6 saptamani.
Acest lucru a provocat ingrijorari in randurile utilizatorilor din cauza problemelor de compatibilitate pentru addon-urile si plugin-urile firefox, cat si datorita schimbarilor frecvente de interfata. Practic dezvoltatorii nu prea pot tine pasul in upgradarea pluginurilor sau addon-urilor.
In plus, utilizarea browserului de catre marile companii reprezinta o problema majora pentru ca a face upgrade browserului pe un singur calculator este un lucru, insa pe cateva sute sau mii de calculatoare este cu totul altceva.
Presedintele Mozilla, Mitchell Baker considera ca datorita trend-ului de schimbare rapida a internetului, este necesar ca browserul sa urmeze acest ritm ametitor, mai ales pentru ca daca nu s-ar face acest lucru, browserul tinde sa devina un factor de limitare in ceea ce internetul poate oferi. Cu toate acestea, recunoaste faptul ca procesul de “lansare rapida” trebuie perfectionat si adaptat cerintelor utilizatorilor. Chiar daca au aparut multe critici si nemultumiri, Mozilla are de gand sa continue cu acest proiect.