Update-urile pentru Windows 10 vor fi obligatorii

0513.Windows-Intune-restart-_2800_Wave-D_2900_Microsoft intentioneaza sa “forteze” update-urile pentru Windows 10, cel putin pentru detinatorii versiunii “Home Edition”.

Conform Ars Technica, cel mai recent build Windows 10 nu include niciun fel de modalitate de a dezactiva update-urile automate. Chiar daca acest lucru s-a intamplat intotdeauna in cazul versiunilor Windows Insider Preview, conform relatarilor, build-ul 10240 este cel pe care Microsoft il va furniza producatorilor de PC-uri, ceea ce sugereaza ca update-urile vor fi obligatorii pentru oricine achizitioneaza un PC pe care ruleaza Windows 10 Home Edition (utilizatorii Windows 10 Pro pot amana actualizarile cu pana la opt luni de zile).

Chiar daca sistemele de operare au evoluat de la versiuni statice la versiuni in continua evolutie, acesta este o masura extrema luata de Microsoft. Cu exceptia Google ChromeOS, majoritatea sistemelor de operare moderne nu necesita actualizari obligatorii. In schimb, platforme precum Mac OS X, iOS si Android trateaza update-urile ca pe un beneficiu optional. Explicatia ar fi ca Microsoft doreste sa evite ceea ce s-a intamplat cu Windows XP, cand milioane de PC-uri au ramas cu software-ul neactualizat, dar risca destul de mult avand in vedere ca un astfel de update netestat suficient poate destabiliza sistemele utilizatorilor.

De exemplu, anul trecut, Microsoft a emis un update pentru Windows 7 care a creat numeroase probleme cu Windows Defender, VirtualBox și anumite drivere grafice AMD. De asemenea, a avut si un efect secundar care oprea actualizarile automate, fapt care a determinat Microsoft sa lanseze un patch pe care utilizatorii trebuiau sa-l instaleze manual.

Sursa foto