Ce sa intrebi firma de hosting cand ai website-ul picat?

Situatia in care un website este picat (downtime) este intalnita destul de des in industria de hosting si de obicei este asociata cu serviciile de hosting gratuit sau chiar cu hostingul de tip shared. Oricum exista diferente intre companiile de hosting, unele sunt mai de incredere si au uptime mai mare iar altele din contra.

Trebuie precizat inca de la inceput ca nu exista uptime de 100% decat pe perioade scurte, adica daca este calculat sa zicem pe luna. De exemplu: in luna Ianuarie o firma de hosting a avut uptime de 100% pentru ca serverul a functionat fara oprire. Luna viitoare, Februarie, a fost necesara o restartare a serverului in urma unui upgrade de memorie RAM sau a unui update de kernel. Astfel, facand media pentru lunile Ianuarie si Februarie pentru uptime vom vede ca nu mai este 100%. Vezi articol hosting uptime garantat.

In orice caz insa, downtime-ul nu trebuie sa devina o obisnuinta si sa se intample zilnic, caz in care ar trebui sa va ganditi sa va schimbati providerul de hosting.

Daca insa perioadele de downtime sunt sporadice, iata cateva intrebari pe care le puteti pune firmei de hosting in legatura cu asta:

Care este cauza intreruperii?

Cauzele pot varia de la updateuri software, upgradeuri hardware, probleme de securitate (atacuri, flood, DDoS), resetari, defectiuni ale componentelor, etc. Daca intreruperea serviciului de hosting este datorata unor probleme de securitate ar trebui sa cautati o noua firma de hosting unde sa va gazduiti siteul.

Cat dureaza intreruperea?

Un alt aspect important este durata downtimeului, mai ales daca detineti un website de tip e-commerce si va bazati pe prezenta online ca sa va vindeti produsele si practic sa va desfasurati activitatea. De obicei daca nu sunt cauze grave, downtime-ul tine cateva minute, caz in care nu ar trebui sa va ingrijorati, mai ales pentru ca in astfel de cazuri nu poate fi vorba de pierderi.

Se ofera discount pentru perioada intreruperii?

Daca perioada de downtime a serviciului de hosting este destul de lunga atunci ar trebui sa intrebati compania daca ofera o reducere sau un discount la factura pentru perioada in care nu ati beneficiat de servicii.