Nginx web server 1.2.0 este disponibil

Dezvoltatorii nginx au anuntat marti ca a fost lansata ultima versiune stabila a serverului web open source, in care au fost aduse imbunatatiri semnificative pentru suportul http proxy.

Serverul web nginx este alternativa open source la Apache HTTP Server si Microsoft IIS. Acesta s-a bucurat de o crestere in popularitate in ultimii ani si in prezent este utilizat de multe website-uri renumite. Recent, nginx a depasit Microsoft IIS, devenind astfel al doilea cel mai popular server web de pe internet si din industria de hosting, primul loc fiind ocupat de Apache.

In sondajul Netcraft pe luna martie privind serverele web, nginx a inregistrat o crestere de 4,7 milioane de hostnameuri, cu 7.82% mai multe fata de luna precedenta. In plus, nginx a inceput de curand sa ofere si optiuni comerciale in sprijinul companiilor care il folosesc, incercand astfel sa mai “fure” din cota de piata a lui Apache.

Versiunea 1.2.0 aduce imbunatatiri in sprijinul http proxy cu reutilizarea de conexiuni keepalive, consolidarea mai multor cereri simultane, mai multe optiuni flexibile de configurare pentru DNS resolver, redirectionari proxy, manipulare de anteturi si cookie si un load balancing imbunatatit.

Performanta generala a serverului web a fost si ea imbunatatita cu PCRE JIT-optimized regular expressions, consum de memorie redus pentru conexiuni TLS/SSL si optimizarea cache data. Exista de asemenea si imbunatatiri in materie de securitate, cum ar fi controale noi de securitate pentru sistemul de fisiere..

Planurile de viitor pentru nginx 1.3 includ suport pentru protocolul SPDY de la Google si WebSockets. Lista completa de modificari poate fi gasita pe site-ul nginx.

Nginx 1.2.0 poate fi descarcat atat in varianta pentru Windows, cat si pentru Linux (RHEL, CentOS, Ubuntu, Debian).